Funcționari PMB la cursuri de engleză și germană

Funcționari PMB la cursuri de engleză și germană
Primăria Capitalei a decis ca, în cadrul serviciilor de perfecționare a personalului, peste o sută de angajați ai instituției să beneficieze de cursuri de perfecționare a limbilor străine, respectiv engleză și germană, în cadrul unui contract încheiat cu Casa de Cultură "Friedrich Schiller".
Publicat: 15/02/2012, 11:43
Actualizat: 10/06/2012, 08:03

 

Primăria Capitalei a decis ca, în cadrul serviciilor de perfecționare a personalului, peste o sută de angajați ai instituției să beneficieze de cursuri de perfecționare a limbilor străine, respectiv engleză și germană, în cadrul unui contract încheiat cu Casa de Cultură "Friedrich Schiller".

Valoarea totală a contractului este de 47.700 de lei, fără a avea inclusă taxa pe valoarea adăugată, contractul neintrând sub incidența acordului privind contractele de achiziții publice, criteriul de atribuire fiind cel al prețului cel mai scăzut.

Potrivit municipalității, în conformitate cu prevederile legale, participanții la cursuri au semnat un angajament conform căruia aceștia vor achita contravaloarea studiilor în cazul în care pleacă din instituție înainte de încheierea acestora, sau în cazul în care nu obțin certificatul de participare

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Jocul lui Darwin: Cum a ajuns un fost gamer de 20 de ani unul dintre...
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
Patrizia şi Bianca, tinerele românce luate de ape în Italia, au fost găsite moarte. Cristian...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Breaking News: Au fost găsite trupurile celor două fete înghițite de apele învolburate din Italia:...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
După ani de limbaj diplomatic, Zelenski a erupt şi a lansat acuzaţii la adresa Chinei:...
NU LUAȚI SCOICILE de pe plajă! Ce PERICOL se ascunde în ele?
Interdicție pentru toată România. Legea a intra deja în vigoare: Sunt obligați
Oamenii au început să lingă ouă în supermarketuri. Cum speră să se îmbogățească
Diana Bulimar a fost cerută în căsătorie. Care a fost reacția sportivei când a văzut...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Marina Almășan a izbucnit în lacrimi pe scenă datorită lui Fuego: ”A reușit să mă...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Primul cal sculptat are o vechime de 35.000 de ani
×